Last-minute goals

     Începutul fiecărui an atrage după sine o listă cu lucrurile ce ar fi bine să fie realizate în anul respectiv, cu dorințele noastre  și cel mai important, cu așteptările de la anul respectiv. Ne trezim dintr-o dată în luna Decembrie, cu fața luminată de beculețele de Crăciun și cu un deadline de a finaliza într-o lună tot ce ne-am propus să realizăm într-un an.

     Începe cursa contra-cronometru și cu zâmbetul până la urechi și inima plină de entuziasm, înșir patetic câteva copilăreli pe o hârtie și îi dau un titlu super creativ ” last-minute goals”. O citesc încă o dată să ma asigur că nu am uitat nimic și o afișez mândră pe panoul din camera mea.

     Mă gândesc puțin, iau lista și o mai citesc o dată, de data asta ca o femeie rațională, nu ca un copil visător. ”Fă exerciții” , cine are timp în luna Decembrie de așa ceva? Trece pe lista pentru anul viitor( Exact asta am spus și in 2014, 2013...). Ce urmează? ”Mănâncă sănătos”. Mâncat sănătos!? În Decembrie!? Nu se poate și oricum, mâncatul merge cu exercițiile și deja le-am lăsat pe anul viitor. ”ECONOMISEȘTE!” . Mă uit în portofel și realizez cu stupoare că și asta trebuie să rămână pe anul viitor. ”Încearcă să iei note mai bune” scrise ea în timp ce se uita la lucrarea notată cu 5 la chimie.

     Am rămas cu un singur punct ”Fii bună, înțelegătoare și atentă”. În sfârșit ceva realizabil. Până la urmă, Decembrie, luna Crăciunului, este despre bunătate. Tot farmecul lunii constă în încercarea de a-i face pe alții fericiți si de a te bucura și tu de bucuria lor. Așa că haideți să ne lăsăm pe noi deoparte luna asta, să fim persoane bune și să încercăm să oferim, nu doar să așteptăm să ni se ofere.

Balul Voluntarilor Din Covasna 2015

     5 decembrie este declarată Ziua Oficiala a Voluntariatului. Cu prilejul acestei zile, în anul 2015, în Sfântu Gheorghe se organizează a 6-a ediție a Balului Voluntarilor din Covasna.

     Am avut onoarea de a fi și eu invitată alături de alți 2 colegi din cadrul Asociației Ecou, o asociație cu și pentru tineri. Evenimentul a avut loc într-unul dintre restaurantele din oraș. Sala a fost decorată superb, se vedea cu ochiul liber că cineva chiar s-a chinuit să amenajeze locul pentru ca noi, voluntarii județului Covasna, să ne bucurăm de o seară cu adevărat specială.

    Mi se pare foarte interesant ca o dată pe an, cineva să adune toate ONG-urile din județ si să petrecem împreună o seară în care să ne sărbătorim realizările. Deși premiul pentru ” Voluntarul anului” în cadrul asociației noastre a fost câștigat de colegul meu, Septi pe care țin să-l felicit și aici, rămâm optimistă și îmi păstrez speranțele pentru anul viitor și cu această ocazie îmi propun să am și mai multe activități decât în acest an.

   Fiind un eveniment formal, am optat pentru o rochie neagră, cu pantofi negri clasici și o gentuță tip plic, atașez imaginile mai jos.

Trebuie.

     ”Trebuie” a devenit un verb atât de des folosit și în contexte atât de nepotrivite. Spre exemplu ”trebuie să mă lași...” , ”trebuie să mergem...” etc. Un verb care pare că impune ceva altei persoane, un verb care de cele mai multe ori nu atrage chiar simpatia oamenilor din jur.

     Nu TREBUIE să ți se dea voie, nu trebuie să faci neapărat ceva. Totul este mai mult decât opțional pentru că fiecare acțiune are și reacțiunile ei. Fapte și consecințe. Nu TREBUIE să-ți faci temele, dar n-ar fi rău să le faci. Nu TREBUIE să mergi undeva, dar ți-ar plăcea s-o faci. Exemplele astea sunt potrivite atâta timp cât te presezi pe tine cu verbul ”trebuie”.

    Când îl arunci altora, spre exemplu ”trebuie să îmi dai.../trebuie să mă lași să fac...” deja mi se pare nesimțire. Practic, îți impui cu forța punctul de vedere și dorințele tale. Nimeni nu TREBUIE să te ajute, nu are nimeni obligația asta, eventual, ți-ar plăcea să fii ajutat sau ar fi bine să fii ajutat, dar nu TREBUIE.

    Trăim într-o lume în care ne-am pierdut aptitudinile de comunicare, în care nu mai avem tact și nu știm cum să abordăm oamenii în așa fel încât să primim ce ne dorim. Toți credem că ni se cuvin anumite lucruri, motiv pentru care apar atitudinea de ”divă” și verbul ”trebuie”. E corect să avem anumite așteptări, păcat este că nu știm cum să obținem ce vrem.

    Am scris articolul ăsta pentru că m-am săturat de dive și frustrați care îmi tot impun că ei ”trebuie” să facă ceva sau să fie ajutați cu ceva. Ar fi cazul să învățăm să vorbim și să lăsăm figurile atunci când avem nevoie de ceva. Bunătatea nu a omorât pe nimeni.

P.S. Totuși, singurul lucru pe care cred că trebuie să îl facem este să nu asortăm roșu cu verde! J

Prima Ninsoare

     Mereu m-am bucurat ca un copil mic când începea să ningă pentru prima oară. Pur și simplu în fiecare an m-am simțit cuprinsă de spiritul Crăciunului și eram atât de euforică încât pot să jur că radiam de fericire. În absolut fiecare an prima ninsoare simboliza pentru mine începutul celei mai frumoase luni din an, începutul lunii bucuriei și bunătății.

     Dar nu și anul acesta. Efectiv nu am simțit nimic, a fost ca un film prost. Nu eram bucuroasă că ninge, ba din contră, eram chiar dezamăgită, fapt care mă întrista și mai tare. Cum adică, eu să nu mă bucur de prima ninsoare!? Nu se poate așa ceva. M-am băgat în pat și am reflectat la subiectul ăsta și mi-am dat seama ce lipsea față de anii trecuți. Fiecare ninsoare de care m-am bucurat era o ninsoare abundentă, practic se vedea cu ochiul liber cum se depune zăpada și cum se adună nămeții pe marginea drumurilor. Dar cel mai important aspect e că era DECEMBRIE!!! De aia îmi plăcea zăpada și făceam o conexiune directă cu Crăciunul și de asta nu m-a bucurat de prima ninsoare de anul acesta. În decembrie , ninsoarea înseamnă Craciun dar în noiembrie simbolizează doar scăderea temperaturii.

     Oricum, ședințele cu voluntarii de la cel mai frumos festival de iarnă încălzesc pe oricine și nu m-au lăsat nici pe mine să îngheț. În Sfântu Gheorhe se pregătește cel mai frumos festival de iarna, Povestea Din Ajun/Karacsony Mesei, dar asta e o poveste pe care o să o spun data viitoare. Până atunci bucurați-vă de zăpadă(dacă puteți) și feriți-vă de răceli, vă pup!

Halloween

     Tuturor ne place să ne costumăm în seara de Halloween, să ne uităm la filme de groază şi să sculptăm dovleci dar tot mai puţini ştim originile acestei sărbători. A fost odată ca niciodată pe tărâmurile Angliei de azi, o comunitate tribală şi primitivă de oameni numiţi celţi. Calendarul lor era diferit de cel pe care îl folosim astăzi, pentru ei anul se sfârşea pe 31 octombrie deoarece însemna sfârşitul verii, al căldurii, al fructelor şi legumelor şi începutul iernii, al frigului, al întunericului. Şi pentru că mulţi dintre ei nu supravieţuiau iernii, considerau că aceasta este ultima lor şansă să petreacă împreună.
    Legendele lor spun că în noaptea dintre ani, limita dintre lumea noastră şi cea a spiritelor este cât se poate de subţire şi le permite spiritelor să revină în lumea materială. De aici au început toate obiceiurile pe care le cunoaştem şi astăzi. Oamenii se îmbrăcau în monştri şi spirite pentru a nu fi atacaţi de spiritele rele ceea ce a dat obiceiul de a te costuma din zilele noastre, sculptau napi în care puneau un fel de lumânări pentru că le trebuia lumină, lucru ce a dus la sculptatul dovlecilor după descoperirea Americii deoarece nu se găseau în Europa. Obiceiul de colindat, Trick or Treat , este dat de faptul că celţii le ofereau spiritelor rele cele mai bune mâncăruri pentru a nu fi mâncaţi.
   Sărbătoarea de Halloween, nu este, aşadar, o sărbătoare satanistă.
   Pentru cei care diseară au mari petreceri cu tematica respectivă acestei nopţi dar încă nu şi-au găsit costumul potrivit, le recomand să se îmbrace în negru şi să folosească oricare model de mai jos. Sunt foarte uşor de realizat, nu necesită decât un creion negru, un fond de ten cât se poate de deschis, pensule, fard negru şi multă răbdare.

Ploi de toamnă şi importanţa perspectivei.

"Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea."
                                                                                                -Marcus Aurelius



Proba A:

Ploi de sentimente. S-a instalat atmosfera de oboseală generală, a murit spiritul de aventură,s-au dus nopţile de vară pe care le pierdeai pe afară fără să îţi pese de frig sau ploaie. E anotimpul ideal să te acoperi cu cărţi şi filme, să răspunzi cu " Am ceva treabă." de câte ori eşti chemat undeva şi să îţi îngropi viaţa socială. Ai aşteptat toată vara să îi spui fetei din liceu că o placi, ţi-ai tot spus că ai timp dar uite că vara s-a dus şi de la lumina asta rece şi cu toată umiditatea de afară parcă nici nu mai e aşa frumoasă. Lasă, mai ai o ocazie vara viitoare, acum, înapoi la seriale şi la plâns de milă.

Proba B: 
Ploi de emoţii. Tu alegi cum îţi petreci toamna, e un anotimp aşa frumos, de ce să nu-l tratezi ca pe o vară tardivă şi să profiţi de fiecare moment, să radiezi de fericire şi să oboseşti pe toată lumea cu cheful tau de viaţă? Ai ratat iubirea de-o vară? Nicio problemă. Trăieşteţi iubirea de-o vară toamna asta. Da, e frumos să te bucuri de stele şi să priveşti apusul vara, dar şi sunetul ploii şi frunzele căzute sunt tot imagini artistice frumoase din natură. Orice poate fi frumos dacă ştii cum să te uiţi, chiar şi toamna.


În concluzie, e totul legat de perspectivă, de gândire. Singur îţi induci senzaţia de astenie de toamnă în loc să te bucuri de fiecare zi. Îţi faci toamna cum vrei tu, de ce să nu o faci frumoasă?

Septembrie.

     S-a dus vara, s-a dus împreună cu toate speranţele noastre la o iubire de o vară, cu toate şansele noastre de a sta la soare până devenim creole, cu toate ocaziile baieţilor să te ţină în braţe sub pretextul că vor să te arunce în piscină, cu toate nopţile petrecute sub seninul cerului, cu ochii îndreptaţi spre stele.
     Da, vara ne-a luat multe lucruri când a plecat. Ne-am trezit in pragul  toamnei, un sezon melancolic în care să jelim pierderea verii în favoarea timpului. Zilele lungi şi senine sunt tot mai scurte şi reci, statul pe iarba devine statul in noroi şi cum să te uiţi la stele undeva în liniştea pustietăţii când nu poţi să stai 10 minute afară fără să tremuri?
     Din fericire până să ajungem la momentele astea putem să ne bucurăm de luna Septembrie, o lună de tranziţie între euforia nopţilor de vară şi tristeţea dimineţilor ploioase de toamnă, o lună imprevizibilă în care nu poţi prezice vremea.
     Iubesc luna asta. E ca şi cum după o lungă relaţie cu vara ai nevoie de un capitol de încheiere iar Septembrie te ajută să treci peste în 3 paşi:

         1. Vremea schimbătoare. Te dezobişnuieşte de zilele lungi şi calde în care puteai să stai afară până răsărea soarele, îţi sugerează că e cazul să îţi rearanjezi dulapul şi să ascunzi pantalonii scurţi făcând loc pentru pulovere dar totuşi te lasă din când în când să te bucuri de o zi mai caldă, asemănătoare unei zile de vară. După o relaţie adevărată, cu altă persoana, Septembrie ar fi fost prietenul ăla care vine la tine acasă şi colectează majoritatea dovezilor care confirmă că ar fi fost o relaţie iniţială dar îţi lasă totuşi o amintire ştiind că a fost un capitol important în viaţa ta.

       2.Începe şcoala. Te întâlneşti cu toţi prietenii, cu colegii, cu profesorii, cu fel de fel de persoane care îţi pun veşnica întrebare "Cum a fost vara asta?" . Prietenul care te ajută să treci peste o relaţie, te-ar fi lăsat să povesteşti, să te descarci.

       3.Retragerea. Se retrage din ecuaţie când ştie sigur că eşti deja îngropat în muncă respectiv când e deja Octombrie şi se cam adună temele şi nu mai ai timp să jeleşti după vară.

     Plecarea verii o să ne afecteze mereu, dar întotdeauna o să fie Septembrie să ne aline durerea şi să ne ajute să trecem peste, aşa e şi în viaţă, după fiecare despărţire vine acel prieten care te ridică de la pământ.

Prima iubire

     Asta nu este o poveste de dragoste obișnuită, nu în opinia mea. Este o poveste ca în filme între o fată cu vise mari și tot ce a iubit vreodată, tot ce și-a dorit.

    Ai fost mereu în dreapta mea când am avut nevoie de tine. Nu contează de câte ori am plecat și te-am lăsat singur să mă aștepți, m-ai primit mereu înapoi cu brațele deschise, de parcă nici nu aș fi plecat vreodată. Mi-ai încurajat visele de când mi-am dat seama ce îmi doresc și încă le susții. Întotdeauna ai soluții pentru toate problemele mele de viitor și ai știut mereu cum să mă liniștești când am fost gata să erup. 

   Cine ar putea să uite toate locurile frumoase și impresionante prin care m-ai dus? M-ai lăsat să îți descopăr toate secretele, mi-ai arătat părțile tale frumoase iar eu am știut unde să le găsesc pe cele mai puțin plăcute. Ai știut cum să dai cu ambițiile mele de pământ și după să mă ajuți să le reconstruiesc cu cap.

    Poate că nu ne-am înțeles perfect de fiecare dată, poate nu toate întâlnirile au fost reușite și poate că de multe ori m-am bucurat că plec și te las în urmă. Dar acel mister al tău, toate lucrurile pe care poți să mi le oferi, cum mă faci să ma simt și cum mă ajuți să văd lumea din altă perspectivă, astea sunt lucruri care mă fac de fiecare dată să vin alergând spre tine.

    De multe ori îmi lipsești, câteodată, mă uit la poze cu tine doar să îmi aduc aminte ce bine ne simțeam împreună. Mă fascinezi cu totul, simt că te cunosc dar parcă mai am atât de multe de descoperit și înțeles. Ești tot ce am căutat și tot ce îmi trebuie ca să fiu fericită. București, mă BUCUR că EȘTI prima mea iubire!

Pasiune.

      Pasiune. Esența care trebuie aplicată în tot ceea ce facem, pe care toți o căutăm dar nu mulți o simțim. Sentimentul care ne animă viețile monotone și care ne ghidează în viață. Singurul lucru care ne dă forță și curaj și singurul lucru mai puternic decât dragostea.
      Nu cred că e ceva ce trebuie să simți neapărat în relații. Consider că ai mai mute șanse să îți descoperi pasiunea în activitățiile relaxante. Spre exemplu, verișoara mea este pasionată de muzică  și se vede asta, defapt, se aude, atunci când cântă. Eu sunt pasionată de scris, motiv pentru care am pornit și repornit acest blog.
     Astăzi am petrecut ceva timp cu Ana. Ana este o tânără domnișoară cu vise mari într-un oraș mare, în București. Am descoperit că este pasionată de artele plastice. E o fire creativă, are multe tablouri și multe alte proiecte în desfășurare. Fiind atrasă de artele plastice, de desen, este firesc că la vârsta adoescenței a descoperit arta machiajului. Nu exagerez când spun că e o artă, machiajele făcute de ea sunt expresive, sunt bine definite și sunt aplicate aproape de perfecțiune. Ea și-a urmat pasiunile și sunt sigură că în scurt timp va face și ceva bani din asta. Tu de ce să te ascunzi? Indiferent dacă e vorba de dans, de muzică sau știință, arată lumii ce poți și rupe gura târgului,cum s-ar spune.

      P.S. Atașez postării câteva poze de azi cu munca Anei. Vezi blogul Anei, click AICI !!!!!!!

Înapoi la treabă

                 A trecut un an de la ultima mea postare. Nu știu ce s-a întâmplat, poate mi-am pierdut inspirația pe moment sau poate nu mi s-a mai părut un lucru important, cert este că m-am trezit azi dimineață cu un chef nebun de scris, chiar și ceva banal. Mă gândeam de câteva zile să încep din nou să scriu iar noaptea trecută mi-au fugit tot felul de idei prin cap.
                 Pot să spun că am avut un an destul de plin. Plin de momente frumoase, de nopți pierdute de discuții inutile, ba chiar mi-am vopsit părul mov! Au avut loc multe schimbări în ultimul an, noi prieteni, noi experiențe, noi aventuri... Dar cred că cel mai mult m-am schimbat eu și nu datorită culorii părului. Am simțit o oarecare maturizare, am simțit nevoia să fac schimbări în viața mea în așa fel încât să îmi fie mie bine nu să le fac altora pe plac. Am învățat să mă controlez, că unele lucruri trebuie spuse iar altele e mai bine să rămână nespuse. Dar cel mai mult mă bucur că am realizat că important este să fiu fericită nu să împlinesc așteptările și dorințele celorlalți.
                 Dacă nu fericirea, atunci care este cel mai important lucru? Dacă nu am pune atâta accent pe lumea materială, oare cum ar fi lumea? Cum ar fi să nu ne judecăm după mărimea ecranului de la telefon sau după grosimea portofelului? Cum ar fi sa nu ne speriem de un coș sau de câteva kilograme in plus? Cum ar fi să vedem frumosul în oameni după personalitate și comportament, nu după aspect?
                  Sunt câteva întrebări banale pe care ni le punem toți și la care toți așteptăm un răspuns, dar nu ne dăm seama că noi ne-am stabilit standardele astea care nu ne permit să fim fericiți, care ne fac să ne căutăm defectele și care ne fac sa ne urâm în loc să ne iubim. Vrem toți o schimbare dar totuși nimeni nu e dispus să o facă, așa că suntem condamnați să fim nefericiți într-o lume tristă pe care noi am creat-o de bună voie și nesiliți de nimeni.

P.S. Chiar îmi pare rău că m-am lăsat anul trecut de treaba asta cu blog-ul, promit că de data asta o să mă țin de treabă fără să îmi pese de cine și cât îmi judecă munca!