miercuri, 9 decembrie 2015

Last-minute goals

     Începutul fiecărui an atrage după sine o listă cu lucrurile ce ar fi bine să fie realizate în anul respectiv, cu dorințele noastre  și cel mai important, cu așteptările de la anul respectiv. Ne trezim dintr-o dată în luna Decembrie, cu fața luminată de beculețele de Crăciun și cu un deadline de a finaliza într-o lună tot ce ne-am propus să realizăm într-un an.

     Începe cursa contra-cronometru și cu zâmbetul până la urechi și inima plină de entuziasm, înșir patetic câteva copilăreli pe o hârtie și îi dau un titlu super creativ ” last-minute goals”. O citesc încă o dată să ma asigur că nu am uitat nimic și o afișez mândră pe panoul din camera mea.

     Mă gândesc puțin, iau lista și o mai citesc o dată, de data asta ca o femeie rațională, nu ca un copil visător. ”Fă exerciții” , cine are timp în luna Decembrie de așa ceva? Trece pe lista pentru anul viitor( Exact asta am spus și in 2014, 2013...). Ce urmează? ”Mănâncă sănătos”. Mâncat sănătos!? În Decembrie!? Nu se poate și oricum, mâncatul merge cu exercițiile și deja le-am lăsat pe anul viitor. ”ECONOMISEȘTE!” . Mă uit în portofel și realizez cu stupoare că și asta trebuie să rămână pe anul viitor. ”Încearcă să iei note mai bune” scrise ea în timp ce se uita la lucrarea notată cu 5 la chimie.


     Am rămas cu un singur punct ”Fii bună, înțelegătoare și atentă”. În sfârșit ceva realizabil. Până la urmă, Decembrie, luna Crăciunului, este despre bunătate. Tot farmecul lunii constă în încercarea de a-i face pe alții fericiți si de a te bucura și tu de bucuria lor. Așa că haideți să ne lăsăm pe noi deoparte luna asta, să fim persoane bune și să încercăm să oferim, nu doar să așteptăm să ni se ofere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu